ENERGY EXPO® 2024: Hidrogenul și viitorul său în România

Pentru a atinge țintele privind neutralitatea climatică din Pactul Verde, Uniunea Europeană și-a propus, printre altele, dezvoltarea unei economii bazate pe hidrogen, care poate juca un rol-cheie în stocarea energiei, pentru a compensa fluctuațiile cererii și ofertei de energie din surse regenerabile. Ministerul Energiei din România a elaborat o strategie prin care se arată că hidrogenul poate înlocui cu succes combustibili fosili. Cum va fi posibil acest lucru? Subiectul va fi dezbătut la ENERGY EXPO 2024, primul proiect privat de o asemenea anvergură, atât din România, cât și din regiunea de sud-est a Europei, dedicat întregului ecosistem de energie cu focus pe zona de energie verde, care va avea loc în perioada 10 – 13 octombrie, la Hala Laminor din Sectorul 3 al Capitalei.

În cadrul conferințelor ENERGY EXPO® se vor iniția dezbateri relevante pe subiecte de interes major cu privire la noile tehnologii, energia din surse regenerabile, strategia energetică a României, viitorul energiei solare, soluții de stocare, rolul prosumatorilor, provocările legislative, startup-uri și soluții inovatoare, orașe durabile, dar și perspectivele de dezvoltare a sectorului energetic.

Potrivit Strategiei pentru Hidrogen elaborată de Ministerul român al Energiei, hidrogenul poate fi un înlocuitor al combustibililor fosili utilizați în prezent și poate fi folosit în industria oțelului, a fertilizanților, a cimentului sau ca opțiune de stocare a energiei. Un rol important îl va avea hidrogenul din energie din surse regenerabile, obținut prin electroliza apei.

Cantitatea totală de hidrogen necesară la nivelul anului 2030 a fost estimată la 152,9 mii tone, consum care este exclusiv hidrogen regenerabil, se arată în documentul menționat.

Pentru a acoperi nevoile de hidrogen regenerabil se estimează că va fi necesară instalarea unor capacități de electroliză de 2.130 MW. Pentru operarea acestora până în 2030 va fi necesară o putere instalată de generare a energiei electrice provenite din surse regenerabile de 4.261 MW.

Prin PNRR, România a alocat 148 milioane euro pentru 100 MW de capacitate de electroliză prevăzute pentru companiile interesate de dezvoltarea unor capacități de producție a hidrogenului regenerabil. O serie de sectoare economice (chimie, procese de rafinare, producție de oțel etc.) ar putea reduce emisiile de carbon prin intermediul utilizării hidrogenului regenerabil cu până la 70-95%.

Evenimentul este organizat cu sprijinul Ministerului Energiei, al Cancelariei Prim-Ministrului, Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, al Primăriei Sectorului 3, BRCC  – British Romanian Chamber of Commerce, AHK – Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană, CCIRI – Camera de Comerț și Industrie România – Israel, precum și al organizațiilor de referință din industrie: ACUE – Federația Asociațiilor Companiilor de Utilități din Energie, RPIA – Asociația Română a Industriei Fotovoltaice, RWEA – Asociația Română pentru Energie Eoliană, HENRO – Asociația Producătorilor de Energie Electrică, APCE – Asociația Prosumatorilor și Comunităților de Energie, AMR – Asociația Municipiilor din României, ARSC – Asociația Română Smart City, PCoR – Petroleum Club of Romania, Asociația Energia Inteligentă, FEL România, KNX, EFdeN, ÎntreVecini, Asociația RO Electric, ROTSA – Romanian Tech Startups Association și Techcelerator. Organizatorii ENERGY EXPO® doresc să transmită un mesaj puternic către piețele externe: România reprezintă un hub energetic important pentru Europa.

De asemenea, ENERGY EXPO® 2024 se bucură de sprijinul unor parteneri media de renume: Digi24 | G4Media | Ringier | Kiss FM | Energy Magazine | Energynomics | Biziday | Profit.ro | The Diplomat Bucharest | Energy Industry Review | Financial Intelligence | NewsEnergy | Business Review | Economedia | Nine O’ Clock | E-nergia | ECSR | Renergy | Bursa | Daibau | Energy Center | Green start-up | Revista Construcțiilor | Agerpres | IBC focus | Libertatea | Avantaje | Elle | Unica | Club Antreprenor | Agenda Construcțiilor | Fereastra | Connect | Real Estate Magazine și Luxury Magazine.

Cu peste 30.000 m² de spațiu expozițional interior și exterior, două scene de conferințe și workshop-uri, +100 speakeri naționali și internaționali, +300 autorități, parteneri și expozanți, o zonă dedicată pentru networking B2G & B2B: CONNECT VIP Lounge, soluții exclusive B2C, precum și o aplicație mobilă în care expozanții și utilizatorii își pot seta direct întâlnirile, ENERGY EXPO® 2024 ridică standardele târgurilor expoziționale de profil și are ca obiectiv să devină evenimentul anual de referință, din energie, la nivel regional. La ENERGY EXPO® 2024 veți explora o gamă largă de soluții, servicii și produse: de la energie regenerabilă, inovații tehnologice, proiecte smart city, mobilitate urbană, soluții de eficiență energetică, sisteme fotovoltaice și de stocare a energiei verzi, la economie circulară, noi materiale de construcție pentru clădiri și multe altele.

Pentru înscrieri și detalii, vă rugăm să vizitați website-ul oficial al evenimentului: https://energyexpo.ro/